Sediile din Roma

Pe hârtie, adresa Ordinului este 00120 Città del Vaticano. Mașinile Marelui Magisteriu circulă cu plăci de înmatriculare SCV, iar Constituția fixează sediul juridic în Statul Cetății Vaticanului (art. 3). În realitate, nicio clădire a Ordinului nu se află în interiorul zidurilor leonine. Viața lui centrală se împarte între două locuri din Roma, amândouă din secolul al XV-lea: Palazzo della Rovere, palatul cardinalesc de pe Via della Conciliazione, unde lucrează Marele Magisteriu, și ansamblul de pe Gianicolo al bisericii Sant’Onofrio, pe care Pius al XII-lea l-a desemnat drept centru al activității Ordinului. Din 2025, primul este un șantier, iar birourile s-au mutat provizoriu pe Via Giuseppe Gioacchino Belli 86, în cartierul Prati, lângă Piazza Cavour.

De la Ierusalim la Roma

Ordinul nu a avut dintotdeauna centrul la Roma. După restaurarea din 1847, el era condus de Patriarhul Latin, de la Ierusalim. Între 1907 și 1928, când papii au purtat titlul de Mare Maestru, conducerea s-a aflat formal la Vatican, apoi s-a întors la Patriarh. Mutarea definitivă a venit odată cu războiul. În 1940, cu Ierusalimul izolat, Pius al XII-lea l-a numit pe cardinalul Nicola Canali protector și a centralizat organizarea la Roma; în 1949, Canali a devenit primul Cardinal Mare Maestru, iar Patriarhul a rămas Mare Prior. Constituția din 1962 a dat Marelui Magisteriu forma sa internațională, iar rescriptul lui Ioan Paul al II-lea din 1 februarie 1996 a conferit Ordinului personalitate juridică în dreptul Statului Cetății Vaticanului. De aici vine dubla geografie de astăzi. Pe de o parte, un sediu juridic vatican și statutul de entitate centrală a Bisericii Catolice, în sensul articolului 11 al Tratatului de la Lateran (Constituția, art. 2–3); pe de alta, clădiri aflate în Roma, unde activitățile de drept italian, precum muzeul, revin unei fundații separate.

Palatul și biserica nu sunt simple birouri. În Palazzo della Rovere au loc reuniunile Marelui Magisteriu și o parte a ceremoniilor romane; acolo, de pildă, cardinalul O’Brien l-a învestit la 15 ianuarie 2018 pe noul locotenent al Franței, generalul Jean-Marie Faugère. Reuniunea din 11 noiembrie 2025 s-a ținut însă, în formulă hibridă, la sediul provizoriu de lângă Piazza Cavour.

Palazzo della Rovere, un palat mai vechi decât Bazilica

Palatul a fost construit în jurul anilor 1480–1490 pentru cardinalul Domenico della Rovere, rudă a Papei Sixtus al IV-lea. Proiectul este atribuit, cu probabilitate, lui Baccio Pontelli, care s-a inspirat din Palazzo Venezia. Clădirea este așadar mai veche decât actuala Bazilică Sfântul Petru, începută în 1506. Fațada dădea inițial spre Piazza Scossacavalli, una dintre piețele vechiului cartier Borgo, demolată în 1937, odată cu ansamblul de străduțe medievale sacrificate pentru a deschide Via della Conciliazione. Palatul a supraviețuit și se află astăzi pe latura bulevardului, la numărul 33.

Legătura familiei Della Rovere cu Sfântul Mormânt este mai veche decât palatul. Potrivit unor surse, Francesco della Rovere, viitorul Sixtus al IV-lea, a fost între 1460 și 1471 arhiprior al canonicilor Sfântului Mormânt la Roma. Coincidența a fost remarcată adesea; nu există însă nicio dovadă că Pius al XII-lea ar fi ținut seama de ea.

În interior, piesa cea mai prețioasă este Soffitto dei Semidei, „Plafonul semizeilor”, pictat de Pinturicchio în jurul anului 1490: un tavan împărțit în panouri populate de figuri ale mitologiei. Palatul a avut locatari de seamă. Din 1513 l-a locuit cardinalul Luigi d’Aragona, care i-a primit aici pe ducele de Ferrara și pe Isabella d’Este. Între 1526 și 1533 a fost reședința cardinalului Salviati, apoi a cardinalului Cristoforo Madruzzo, principe-episcop de Trento, unul dintre protagoniștii Conciliului Tridentin. Sub Alexandru al VII-lea a găzduit penitențiarii Bazilicii Sfântul Petru, confesorii bazilicii; de aici numele sub care romanii îl cunosc și astăzi, Palazzo dei Penitenzieri. Stema lui Clement al XIV-lea, pusă pe fațadă în secolul al XVIII-lea, amintește această epocă.

Data la care palatul a intrat în posesia Ordinului nu este fixată cu precizie de surse. Ordinul afirmă că este „singura proprietate” de care dispune și că i-a fost dăruită de Sfântul Scaun, sub Pius al XII-lea; unele surse menționează sediul administrativ din 1945, altele indică anul 1950. Sigur este că în noiembrie 1946 primăria Romei a dat străzii laterale a palatului numele de Via dei Cavalieri del Santo Sepolcro, iar adresa oficială a Marelui Magisteriu a devenit Via dei Cavalieri del Santo Sepolcro 3. Alte două orașe italiene au străzi sau piețe dedicate cavalerilor: Milano, lângă biserica San Simpliciano, și Palermo, lângă San Cataldo.

Hotelul, litigiul și noul contract

Ordinul a ales foarte devreme să nu-și finanțeze administrația din darurile membrilor. O parte a palatului a fost închiriată ca hotel, cunoscut zeci de ani drept Hotel Columbus, iar chiria acoperea cheltuielile curente ale Marelui Magisteriu. Formula a funcționat aproape șapte decenii. Hotelul a părăsit o parte a palatului în 2018, iar raporturile cu chiriașul s-au transformat într-un litigiu, evocat de Guvernatorul general în 2025.

Ieșirea din impas a durat cinci ani. La 10 noiembrie 2020, L’Osservatore Romano a publicat un anunț prin care Ordinul căuta un nou operator; ofertele au fost evaluate de o comisie internațională de experți. La 10 martie 2023 au fost semnate acordurile cu o societate a grupului Fort Partners, care va închiria o parte a palatului pentru un hotel administrat de lanțul Four Seasons. Chiriașul suportă integral costul renovării. Ordinul a precizat că motu proprio-ul Papei Francisc din 19 mai 2020 privind achizițiile publice ale Sfântului Scaun nu se aplica acestui contract de închiriere.

1. c. 1480–1490

   Construcția

   Palatul cardinalului Domenico della Rovere, probabil după planurile lui Baccio Pontelli.

2. c. 1490

   Pinturicchio

   Plafonul semizeilor.

3. secolul al XVII-lea

   Palazzo dei Penitenzieri

   Sub Alexandru al VII-lea, reședința penitențiarilor Bazilicii Sfântul Petru.

4. 1937

   Via della Conciliazione

   Piazza Scossacavalli este demolată; palatul rămâne pe noul bulevard.

5. nov. 1946

   Via dei Cavalieri del Santo Sepolcro

   Roma dă numele cavalerilor străzii laterale a palatului.

6. c. 1950–2018

   Hotel Columbus

   O parte a palatului, închiriată; chiria acoperă cheltuielile Marelui Magisteriu.

7. 10 mar. 2023

   Contractul Fort Partners

   Hotel administrat de Four Seasons; chiriașul plătește lucrările.

8. iul. 2023

   Teatrul lui Nero

   Vestigii romane descoperite sub curte și grădină.

9. 2025–2027

   Renovarea

   Mai întâi muzeul, apoi hotelul și birourile Marelui Magisteriu.

Teatrul lui Nero și viitorul muzeu

În iulie 2023, sondajele arheologice făcute înaintea lucrărilor au scos la iveală, sub curtea și grădina palatului, rămășițele Teatrului lui Nero, cunoscut până atunci aproape numai din izvoarele literare. Descoperirea a schimbat planul renovării. Vestigiile vor face parte dintr-un muzeu, primul spațiu care se va deschide, administrat de Fundația Ordinului înființată la 27 octombrie 2025 și supravegheat de un comitet științific prezidat de cardinalul Gianfranco Ravasi. Fort Partners a donat 800 000 de euro pentru muzeu, iar guvernul italian a contribuit cu 500 000 de euro.

Muzeul ar putea primi înapoi și o parte din decorul pierdut al palatului: fresce detașate cu ocazia unei restaurări din 1950 se află astăzi la Muzeele Vaticane, iar Ordinul speră să le recupereze. Lucrările au început în 2025. Hotelul și birourile Marelui Magisteriu sunt anunțate pentru 2027.

Sant’Onofrio al Gianicolo

Al doilea sediu stă mai sus, pe coasta colinei Gianicolo, deasupra Tibrului, la câteva sute de metri de Palazzo della Rovere. Aici a întemeiat în 1419 fericitul Nicola da Forca Palena un schit de eremiți, aprobat de Papa Eugen al IV-lea printr-o bulă din 4 octombrie 1437. Biserica a fost construită începând din 1439, iar urcușul care duce la ea, Salita di Sant’Onofrio, a fost deschis în 1446. Comunitatea s-a unit cu eremiții Sfântului Ieronim, ieronimiții, care au ținut mănăstirea secole la rând. Mănăstirea are un mic claustru de la mijlocul secolului al XV-lea, cu fresce ale lui Cavalier d’Arpino pictate pentru Jubileul din 1600, iar sub portic se văd lunetele lui Domenichino.

Locul își datorează celebritatea unui oaspete. Torquato Tasso, autorul poemului Gerusalemme liberata (Ierusalimul eliberat), epopeea cruciadei lui Godefroy de Bouillon, s-a retras aici bolnav și a murit în mănăstire la 25 aprilie 1595. Mănăstirea păstrează un mic muzeu dedicat lui, iar plăci amintesc trecerea lui Goethe și a lui Chateaubriand. Coincidența cu vocația Ordinului este atât de frapantă încât unii autori au presupus că Pius al XII-lea a ales Sant’Onofrio tocmai în amintirea poemului; ipoteza este însă speculativă.

Printr-un motu proprio datat 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Pius al XII-lea a încredințat Ordinului biserica și mănăstirea, ca sediu și centru al activității sale. Anul este însă incert. Textul englez al Constituției din 2020 (art. 3) indică 15 august 1945, pagina oficială a Ordinului de pe vatican.va scrie 15 august 1948. Majoritatea surselor consultate rețin 1945; o eroare de transcriere în una dintre cele două surse oficiale este probabilă, dar nu a putut fi stabilită.

Din 1946, pastorația bisericii este încredințată Fraților Franciscani ai Ispășirii (Franciscan Friars of the Atonement). Ordinul are aici capela sa, iar, după unele surse, aici se află și mormântul cardinalului Nicola Canali, primul Cardinal Mare Maestru. Biserica este, de asemenea, titlu cardinalesc: Leon al X-lea a creat diaconia la 6 iulie 1517, iar Sixtus al V-lea a ridicat-o la rang de titlu presbiteral în 1588. Între titulari se numără cardinalul Carlo Furno, Mare Maestru, care l-a deținut între 2005 și 2015, și, din 30 septembrie 2023, cardinalul Pierbattista Pizzaballa, Patriarh Latin al Ierusalimului și Mare Prior al Ordinului. Prin această alegere, Papa Francisc a legat titlul roman al Patriarhului de biserica cavalerilor săi.

1419

întemeierea schitului de pe Gianicolo

1595

moartea lui Torquato Tasso în mănăstire

1945 / 1948

încredințarea către Ordin (sursele diferă)

2023

cardinalul Pizzaballa primește titlul Sant’Onofrio

Alte locuri ale Ordinului

Locotenențele au, la rândul lor, biserici capitulare și locuri de memorie, unele legate de istoria medievală a canonicilor Sfântului Mormânt, altele alese în secolul al XX-lea. Câteva sunt menționate în surse:

• Ierusalim

  Bazilica Sfântului Mormânt

  Locul învestiturilor medievale și catedrala Patriarhiei Latine. Vezi vizita ghidată.

• Paris

  Saint-Leu-Saint-Gilles

  Biserică capitulară a locotenenței franceze din 1928; păstrează relicve ale Sfintei Elena. Din 2009, o capelă absidală a catedralei Notre-Dame este și ea capelă capitulară.

• Bruxelles

  Notre-Dame du Sablon

  Biserică capitulară a locotenenței belgiene, desemnată la 11 aprilie 1930 de cardinalul Van Roey.

• Miechów

  Canonicii din Polonia

  Canonicii Sfântului Mormânt sunt prezenți aici din secolul al XII-lea; locotenența poloneză organizează „Zilele Ierusalimului”.

• Calatayud

  „Casa Mamă” din Spania

  Pământ primit în 1146, biserică din 1156; Leon al XIII-lea a făcut-o colegiată în 1901.

• Beromünster

  Elveția

  Sediul Statthalterei elvețiene la constituirea ei, la 12 aprilie 1950.

Pe lângă bisericile capitulare, Europa păstrează urmele vechilor cavaleri ai Mormântului, anterioare Ordinului modern. La Görlitz, în Saxonia, primarul Georg Emmerich, învestit la Ierusalim în 1465, a ridicat o copie a Sfântului Mormânt care se vizitează și astăzi. La Bruges, Jeruzalemkerk, biserica familiei Adornes, reproduce planul bazilicii din Ierusalim; Anselm Adornes făcuse pelerinajul în 1470. Asemenea locuri nu aparțin Ordinului, dar locotenențele le includ adesea în pelerinajele lor. În Franța, cavalerii participă în fiecare Luni a Paștelui la pelerinajul Sângelui Prețios de la Neuvy-Saint-Sépulchre, în Berry, unde o biserică romanică rotundă imită, și ea, rotonda Învierii. Despre începuturile acestor învestituri, vezi Cavalerii de la Mormânt.