Seminarul de la Beit Jala

Beit Jala este un oraș creștin de pe dealurile de la vest de Betleem, cu case de piatră, livezi de măslini și biserici ortodoxe și catolice la câteva sute de metri una de alta. Pe una dintre colinele lui se ridică Seminarul Patriarhal al Patriarhiei Latine a Ierusalimului. Sami El-Yousef, directorul executiv al Patriarhiei, îl numește inima care bate a diecezei. Formula nu e o figură de stil: din această casă au ieșit aproape toți preoții diecezani care slujesc astăzi parohiile latine din Iordania, Palestina și Israel.

Pentru Ordinul Ecvestru al Sfântului Mormânt de la Ierusalim, seminarul este una dintre cele cinci opere pe care le finanțează în mod permanent, și cea la care proporția sprijinului este cea mai mare: aproape patru cincimi din costuri.

O fundație a restaurării

Seminarul s-a născut odată cu dieceza modernă. În 1847, când Pius al IX-lea restabilea patriarhul latin rezident, Biserica latină din Țara Sfântă depindea în întregime de franciscanii Custodiei și de clerul venit din Europa. Patriarhul Giuseppe Valerga, sosit la Ierusalim în ianuarie 1848, avea nevoie de preoți proprii, legați de dieceză și nu de un ordin religios. În decembrie 1852, la mai puțin de cinci ani de la numire, a deschis la Ierusalim Seminarul Patriarhal. Istoria acestor ani este povestită în capitolul Restaurarea din 1847.

Alegerea avea o logică pastorală clară. Un preot născut în Țara Sfântă vorbește araba, cunoaște familiile, înțelege tensiunile dintre comunități și nu pleacă după câțiva ani de misiune. Un cler local face dintr-o misiune o Biserică.

Benedict al XVI-lea a descris, în 2008, sensul restaurării într-o frază pe care seminarul o ilustrează mai bine decât orice altă instituție a diecezei.

În 1936, sub patriarhul Luigi Barlassina, seminarul s-a mutat la Beit Jala, unde se află și astăzi. Trei decenii mai târziu, la 3 mai 1967, facultatea lui de filosofie și teologie a fost afiliată Universității Pontificale Lateran. Afilierea, mecanism obișnuit în dreptul universitar al Bisericii, le permite seminariștilor să încheie primul ciclu de studii cu un grad conferit de universitatea romană, recunoscut în întreaga Biserică. Pentru un preot trimis apoi la studii superioare în străinătate, diferența contează.

1. 1847

   Restaurarea Patriarhiei

   Pius al IX-lea îl numește pe Giuseppe Valerga patriarh latin rezident.

2. dec. 1852

   Fondarea seminarului

   Valerga deschide la Ierusalim Seminarul Patriarhal.

3. 1936

   Mutarea la Beit Jala

   Seminarul se instalează pe dealul de lângă Betleem.

4. 3 mai 1967

   Afilierea la Lateran

   Facultatea de filosofie și teologie devine afiliată Universității Pontificale Lateran.

5. 2019

   O comunitate de o sută de persoane

   32 de seminariști mici, 18 seminariști mari, 7 preoți, 3 călugărițe, circa 40 de angajați laici.

6. 2020–2022

   Închiderea seminarului mic

   În pandemie, regulile privind minorii neînsoțiți opresc venirea băieților din Iordania.

7. 2024

   708 000 de dolari de la Ordin

   78% din costurile de funcționare.

Un secol și jumătate de preoți

Bilanțul seminarului se poate rezuma în câteva cifre. Potrivit lui Sami El-Yousef, din 1852 au ieșit de aici trei patriarhi, cincisprezece episcopi și aproape trei sute de preoți diecezani. Un raport al Ordinului din 2019 dădea cifre foarte apropiate: 288 de preoți, 14 episcopi, 3 patriarhi. Diferența reflectă probabil hirotonirile din ultimii ani.

Pentru a măsura ce înseamnă aceste cifre, trebuie comparate cu dimensiunea diecezei. Patriarhia avea în 2022 aproximativ 520 de preoți, dintre care doar 132 diecezani; ceilalți 388 erau călugări, mai ales franciscani ai Custodiei. Clerul diecezan, format aproape în întregime la Beit Jala, este deci minoritar ca număr, dar el ține parohiile arabe din Iordania și Palestina, unde trăiesc cei mai mulți credincioși latini. Dintre cei patru episcopi auxiliari ai Patriarhiei, unul, William Shomali, a fost rectorul seminarului începând din 2005.

1852

anul fondării, la Ierusalim

≈ 300

de preoți diecezani formați

15

episcopi ieșiți din seminar

78%

din costuri acoperite de Ordin (2024)

Viața și formarea seminariștilor

În 2019, seminarul era o comunitate de aproximativ o sută de persoane: 32 de seminariști mici, 18 seminariști mari, 7 preoți formatori, 3 călugărițe și în jur de 40 de angajați laici. La nivelul întregii dieceze, statisticile Bisericii numărau 38 de seminariști în 2022, inclusiv cei care se formează în alte instituții.

Formarea în seminarul mare durează nouă ani. Unul dintre ei se petrece în Statele Unite, la Seminarul Sfântul Iosif din New York, o experiență care le deschide tinerilor arabi creștini o altă Biserică locală și o altă limbă de lucru. Legătura are și o dimensiune practică: locotenențele nord-americane au contribuit în 2025 cu 10,9 milioane de dolari la bugetul Ordinului, fără campaniile speciale. Cursurile se țin în arabă, limba credincioșilor pe care îi vor sluji; franceza, engleza și italiana sunt limbi auxiliare, necesare pentru studii, pentru lectura teologică și pentru contactul cu Biserica universală.

Seminarul mic și frontierele

Până în 2020, seminarul avea și o secție pentru băieți de vârstă școlară, seminarul mic, unde vocațiile erau urmărite din adolescență. Cei mai mulți dintre acești elevi veneau din Iordania, țara cu cele mai multe parohii latine. În timpul pandemiei de Covid-19, regulile israeliene privind minorii neînsoțiți le-au făcut imposibilă trecerea frontierei spre Beit Jala, aflat în Cisiordania, iar seminarul mic s-a închis.

Episodul arată o realitate pe care puține seminarii din lume o cunosc. Seminariștii aceleiași dieceze trăiesc în state diferite, cu pașapoarte diferite, iar drumul de la casa părintească la seminar trece printr-o graniță și prin puncte de control. Pentru un tânăr din Amman, a deveni preot al Patriarhiei înseamnă a accepta de la început că își va trăi slujirea între aceste frontiere.

Parohiile care îi așteaptă

Ce face un preot ieșit de la Beit Jala se înțelege privind harta parohiilor. Dintre cele 52 de parohii conduse direct de Patriarhie, fără cele ale Custodiei, 33 sunt în Iordania, 12 în Palestina, 6 în Israel și una în Cipru. Cei mai mulți tineri preoți pleacă deci dincolo de Iordan, în orașe precum Madaba, unde peste 800 de credincioși vin duminică la liturghie, sau Irbid, unde parohia Sfântul Gheorghe are în jur de 2 000 de credincioși. Tot în Iordania, satul Smakieh are 230 de familii latine și o școală de 330 de elevi. În Cisiordania, parohiile au dimensiuni comparabile: circa 2 000 de credincioși la Zababdeh, 2 000 de enoriași la Ramallah.

Într-o asemenea parohie, preotul nu este doar celebrantul liturghiei. Lângă biserică se află adesea o școală a Patriarhiei, iar viața parohială include cateheza de duminică, taberele de vară, mișcările de tineret — cercetașii, Tineretul Studențesc Creștin — și, uneori, vizitele în închisori. Toate acestea sunt finanțate în parte din fondul pastoral al Ordinului, de 800 000 de dolari în 2024. Formarea de la Beit Jala pregătește, de fapt, oameni care vor conduce o mică instituție, nu doar o comunitate de rugăciune.

Ce plătește Ordinul

Seminarul este unul dintre cele cinci domenii ale finanțării de bază pe care Ordinul Sfântului Mormânt o trimite Patriarhiei, alături de susținerea instituțională, educație, activitatea pastorală și ajutorul umanitar. Mecanismul este descris în capitolul despre Patriarhia Latină: o sumă fixă, transferată lunar, convenită printr-un memorandum anual.

Partea seminarului a crescut constant. În 2019–2020, transferul lunar care îi era destinat era de 57 000 de dolari; în 2022, de aproximativ 60 000. În 2024, contribuția anuală a ajuns la 708 000 de dolari, adică 78% din costurile de funcționare. Cu alte cuvinte, aproape patru din cinci dolari cheltuiți pentru hrana, cazarea, profesorii și întreținerea seminarului vin de la cavalerii și doamnele Ordinului. Din aceste cifre rezultă un buget de funcționare de circa 900 000 de dolari pe an: sume modeste pentru o instituție care formează clerul unei dieceze întregi, dar imposibil de strâns pe plan local. Restul trebuie găsit din alte surse.

Proporția este mult mai mare decât la școli, unde subvenția reprezintă aproximativ un sfert din buget, sau decât la Patriarhie în ansamblu, unde ea acoperă o cincime. Explicația ține de natura instituției: un seminar nu trăiește din taxe de școlarizare și nu produce venituri. Sami El-Yousef a spus-o clar despre întreaga finanțare de bază: niciun alt donator nu vrea să contribuie la ea.

Beit Jala, un centru de formare pentru toată dieceza

Seminarul nu este singura instituție de formare de la Beit Jala. Fondul pastoral al Ordinului, de 800 000 de dolari în 2024, a contribuit la deschiderea aici a unui Centru de formare spirituală pentru laici, alături de centrele pentru familii de la Amman, Beit Jala, Ramallah și Haifa. Tot la Beit Jala funcționează tipografia Patriarhiei.

Ordinul a finanțat și casele călugărițelor care lucrează în dieceză. Între 2019 și 2021, locotenențele au plătit renovarea mănăstirii Surorilor Rozariului de la Beit Jala și apoi o casă nouă pentru ele. Congregația a fost fondată la Ierusalim în secolul al XIX-lea de o călugăriță arabă, sfânta Marie-Alphonsine Ghattas, iar Ordinul i-a finanțat case și la Taybeh, Marka, Ramallah și Birzeit.

Dieceza mai are și un al doilea seminar, de altă natură: Redemptoris Mater, la Domus Galilaeae, lângă Tiberiada, legat de Calea Neocatecumenală. Beit Jala rămâne însă seminarul istoric al Patriarhiei, cel în care se formează clerul ei arab.

O vizită pe care pelerinii o fac

Pentru cavalerii și doamnele care merg în Țara Sfântă, seminarul face parte din traseu. Itinerariile de pelerinaj propuse membrilor trec prin Betleem, iar ziua petrecută acolo, după Bazilica Nașterii și Câmpul Păstorilor de la Beit Sahour, include adesea vizita la Universitatea din Betleem, la o școală a Patriarhiei și la seminar. Ordinul încurajează aceste întâlniri cu „pietrele vii” ale Țării Sfinte. Este momentul în care membrii Ordinului văd ce înseamnă concret o subvenție de 708 000 de dolari pe an: câteva zeci de tineri care învață teologia în arabă, la câțiva kilometri de locul nașterii lui Hristos, pentru a rămâne preoți în țara lor.