Creștinii din Țara Sfântă

Pelerinul care intră duminică dimineața într-o biserică din Betleem, Nazaret sau Madaba nu găsește un muzeu. Găsește o comunitate vie, arabă în covârșitoare majoritate, care se roagă în limba vecinilor ei musulmani și care se consideră, pe bună dreptate, urmașa directă a primilor ucenici. Cartea Faptelor Apostolilor îi numește deja pe arabi printre cei care au auzit la Rusalii vestea Învierii (Fap 2, 11). Două mii de ani mai târziu, acești creștini sunt o minoritate mică, fragmentată între state și Biserici, și tot mai puțin numeroasă.

Ordinul Ecvestru al Sfântului Mormânt de la Ierusalim îi numește „pietrele vii” ale Țării Sfinte. Pentru ei există, în primul rând, școlile, parohiile și fondurile de urgență pe care Ordinul le finanțează. A-i cunoaște este condiția oricărei înțelegeri a misiunii Ordinului.

Un mozaic de Biserici

Nicăieri în lume nu se întâlnesc, pe un teritoriu atât de mic, atâtea tradiții creștine. Ele nu sunt doar confesiuni diferite, ci și istorii, liturghii și limbi diferite, multe dintre ele prezente la Ierusalim înainte de marile schisme.

• Ortodocși

  Patriarhia greacă ortodoxă

  Biserica istorică a majorității arabilor creștini din Palestina și Iordania, condusă de patriarhul Teofil al III-lea. Deține cea mai mare parte a drepturilor la Sfântul Mormânt și la Bazilica Nașterii.

• Catolici latini

  Patriarhia Latină și Custodia

  Dieceza latină, restaurată în 1847, și franciscanii Custodiei, păzitori ai sanctuarelor din 1342. Vezi Patriarhia Latină.

• Catolici orientali

  Melkiți, maroniți, sirieni, armeni

  Greco-catolicii melkiți, foarte prezenți în Galileea; maroniții, legați de Biserica din Liban; sirienii și armenii catolici, comunități mici, dar vechi.

• Ortodocși orientali

  Armeni, copți, sirieni, etiopieni

  Patriarhia armeană, cu un cartier întreg al Orașului Vechi; copții, sirienii ortodocși și etiopienii, cu drepturi mai mici la Sfântul Mormânt.

• De limbă ebraică

  Vicariatul Sfântul Iacob

  Catolici integrați în societatea israeliană, care se roagă în ebraică, în șapte comunități.

• Migranți

  Filipinezi, indieni, srilankezi, africani

  Zeci de mii de lucrători și solicitanți de azil catolici, adesea mai numeroși decât credincioșii locali în parohiile din Israel și Cipru.

Ortodocșii și Bisericile vechi ale Răsăritului

Cea mai numeroasă comunitate creștină arabă din Palestina și din Iordania aparține istoric Patriarhiei grecești ortodoxe a Ierusalimului. Ierarhia ei este în mare parte de origine greacă, iar credincioșii sunt în majoritate arabi. Patriarhul ei, Teofil al III-lea, a fost în anii războiului partenerul cel mai apropiat al patriarhului latin: au intrat împreună în Gaza în iulie 2025 și din nou în iunie 2026, iar declarațiile comune ale Consiliului Patriarhilor și Șefilor de Biserici din Ierusalim au devenit vocea creștinilor în fața violențelor.

Patriarhia armeană apostolică a Ierusalimului este a treia mare comunitate a Bazilicii Sfântului Mormânt, alături de greci și de latini, și dă numele unuia dintre cele patru cartiere ale Orașului Vechi. Copții, sirienii ortodocși și etiopienii au drepturi mai restrânse în bazilică: o capelă coptă lipită de spatele Ediculei, una siriană cu morminte săpate în stâncă din secolul I, o mănăstire etiopiană pe acoperiș, la Deir es-Sultan. Cititorul român va adăuga acestui tablou o prezență pe care o cunoaște: așezămintele românești de la Ierusalim și de la Ierihon, despre care vorbește capitolul Pelerinii români.

Catolicii: un rit latin și mai multe Biserici orientale

Catolicii din Țara Sfântă nu sunt doar latini. Greco-catolicii melkiți, cu liturghie bizantină în arabă, sunt foarte prezenți în satele Galileii; tot în nord, în jurul Haifei, trăiesc maroniții, a căror Biserică are centrul în Liban. Există și comunități mici de sirieni catolici și armeni catolici la Ierusalim. Ordinul nu le ignoră: prin ROACO, organismul de coordonare al Dicasterului pentru Bisericile Orientale, finanțează an de an proiecte ale lor. În 2020, nouă proiecte în valoare de 477 500 de euro au mers mai ales la parohii melkite din Kfar Kana, Kfar Yasif, Fassouta și Accra; în 2024, finanțarea a acoperit acoperișul catedralei melkite a Bunei Vestiri din Orașul Vechi și băncile bisericii melkite a Adormirii din Arrabeh.

Latinii au două structuri care se completează. Patriarhia Latină conduce dieceza propriu-zisă: parohii, școli, seminar. Custodia Țării Sfinte, adică franciscanii, păzește marile sanctuare și conduce numeroase parohii, între care Sfântul Mântuitor din Ierusalim, Nazaretul, Sfânta Ecaterina din Betleem și trei dintre cele patru parohii din Cipru. Din 24 iunie 2025, custode este părintele Francesco Ielpo, urmașul lui Francesco Patton.

Ebraicul și migranții: noile chipuri ale Bisericii

Două realități mai noi schimbă fața catolicismului în Israel. Prima este comunitatea catolicilor de limbă ebraică, organizată din 2013 ca vicariat recunoscut de Sfântul Scaun, cu șapte comunități numite kehillot. A doua, mult mai numeroasă, este cea a migranților: îngrijitoare filipineze, muncitori indieni și srilankezi, solicitanți de azil din Africa. Ei explică diferența uriașă dintre cele 368 426 de catolici raportați de anuarul Bisericii pentru 2022 și comunitatea locală, mult mai mică. Pentru ei a fost creat, la Rusaliile din 2018, un vicariat patriarhal propriu.

Câți au mai rămas

Cifrele diferă de la un teritoriu la altul, pentru că fiecare stat numără altfel, iar teritoriile palestiniene nu au recensăminte recente sigure.

În Israel, Biroul Central de Statistică număra aproximativ 184 200 de creștini la Crăciunul lui 2025, adică 1,9% din populație, cu o creștere de 0,7% în 2024. Aproape patru din cinci (78,7%) sunt arabi; ei reprezintă 6,8% din arabii Israelului. Peste două treimi dintre arabii creștini locuiesc în Districtul de Nord, în Galileea, iar alți 14,7% în districtul Haifa.

În Cisiordania, creștinii mai sunt „puțin peste 1%” din populație, față de aproximativ 6% în 1967, potrivit unei anchete AFP din august 2026. Teologul luteran Mitri Raheb estima atunci că peste 200 de familii creștine au plecat de la începutul războiului din Gaza. Satul Taybeh, ultimul sat integral creștin din Palestina, a coborât de la circa 3 000 de locuitori în anii 1980 la aproximativ 1 200; peste 15 familii au emigrat de la 2023 încoace.

În Iordania, creștinii reprezentau circa 30% din populație în anii 1950. Astăzi, estimările variază între 2,8% și 6%. Țara găzduiește și 2,4 milioane de refugiați palestinieni, precum și mii de refugiați creștini irakieni și sirieni.

În Gaza, părintele Gabriel Romanelli, parohul catolic, număra înainte de război 1 017 creștini la 2,3 milioane de locuitori, dintre care doar 130–135 catolici; alte surse dau cifre între o mie și 1 300. La Crăciunul lui 2025 mai erau aproximativ 600. Circa 300 plecaseră prin Rafah cât timp trecerea fusese deschisă, iar Vatican News raporta în iulie 2025 54 de creștini morți, inclusiv bolnavi și bătrâni care nu au mai putut fi îngrijiți.

În Cipru, situația este inversă: catolicismul latin crește, prin migrație. La liturghiile duminicale din cele patru parohii veneau, în 2021, circa 5 000 de credincioși, jumătate dintre ei cetățeni ciprioți.

1,9%

creștini în Israel (2025)

6% → 1%

creștini în Cisiordania, din 1967 până azi

≈ 600

creștini rămași în Gaza la Crăciunul lui 2025

36%

dintre creștinii chestionați se gândesc să plece (2026)

De ce pleacă

Emigrația creștină nu este un fenomen nou, dar războiul l-a accelerat. Un sondaj al Centrului Rossing, publicat în octombrie 2026, arăta că 36% dintre creștinii chestionați se gândesc să părăsească Ierusalimul sau Israelul; proporția urcă la 48% între 18 și 29 de ani și la 52% între 30 și 44 de ani. Mitri Raheb proiecta, dacă tendința continuă, o Palestină fără creștini palestinieni până în 2050. Este o proiecție, nu o prognoză sigură, dar ea explică de ce Biserica locală vorbește despre plecare ca despre o amenințare existențială.

Prima cauză este economică. Pelerinajele și turismul religios susțineau, potrivit Ordinului, peste 60% dintre familiile creștine. Episcopul William Shomali estima că o treime dintre creștinii din Betleem și Ierusalim trăiesc direct din turism și încă o treime indirect: hotelieri, ghizi, șoferi, meșteșugari ai lemnului de măslin și ai sidefului. Numărul vizitatorilor în Israel a scăzut, după o sursă secundară, de la circa trei milioane în 2023 la mai puțin de un milion în 2024. În Palestina și Iordania, șomajul depășea 20% încă din 2022, iar în Gaza 50%; în martie 2026, Comisia pentru Țara Sfântă vorbea de circa 70%.

A doua cauză ține de viața de zi cu zi în Cisiordania: peste 1 200 de porți, bariere și posturi militare, după Ordin; o barieră de separație de peste 700 de kilometri; drumuri închise care transformă un drum de o jumătate de oră într-o zi. În aprilie 2026, cardinalul Pizzaballa descria Cisiordania drept un „Far West”, iar în octombrie 2026 vorbea de o „absență totală a legii”, cu atacuri repetate ale coloniștilor la Taybeh și Aboud și cu o recoltă de măsline împiedicată.

A treia cauză privește educația și statutul. În 2026, autoritățile israeliene au invalidat echivalarea diplomelor palestiniene, inclusiv a celor ale Universității din Betleem, pentru predarea la Ierusalim, iar școlile din oraș au fost obligate să adopte bacalaureatul israelian (Bagrut) în locul celui palestinian (Tawjihi), sub amenințarea pierderii finanțării publice. Pentru o familie arabă creștină din Ierusalimul de Est, asemenea decizii hotărăsc viitorul copiilor.

Războiul început în 2023

Bisericile din Țara Sfântă au trăit războiul ca pe o dublă suferință: a propriilor credincioși și a popoarelor printre care trăiesc. Declarațiile lor au condamnat violența împotriva civililor, oricare ar fi aceștia, au cerut eliberarea ostaticilor, încetarea focului și accesul ajutorului umanitar. Cronologia de mai jos se oprește asupra evenimentelor care au atins direct comunitățile creștine.

1. 7 oct. 2023

   Atacul Hamas și începutul războiului

   Aproximativ 1 200 de oameni sunt uciși în Israel și peste 250 luați ostatici. Cardinalul Pizzaballa se declară dispus să fie schimbat cu copiii israelieni luați ostatici. Parohul din Gaza, aflat la Betleem, nu se poate întoarce timp de aproape opt luni.

2. 19 oct. 2023

   Sfântul Porfirie, Gaza

   Un bombardament israelian lovește incinta bisericii greco-ortodoxe: 18 morți, aproape toți creștini.

3. 16 dec. 2023

   Mamă și fiică ucise la Sfânta Familie

   Nahida Khalil Anton și fiica ei, Samar Kamal Anton, sunt împușcate în incinta parohiei catolice. Papa Francisc deplânge faptele la Angelus; armata israeliană neagă responsabilitatea.

4. mai 2024

   Prima vizită a patriarhului în Gaza

   La 16 mai, cu reprezentanți ai Ordinului de Malta.

5. iulie 2025

   Taybeh și Gaza

   Incendii puse de coloniști lângă biserica Sfântul Gheorghe din Taybeh (7–8 iulie); un obuz lovește biserica Sfânta Familie din Gaza (17 iulie), trei morți; patriarhii Pizzaballa și Teofil al III-lea intră în Gaza a doua zi.

6. oct. 2025

   Încetarea focului în Gaza

   Acordul semnat în jurul datei de 10 octombrie este urmat de eliberarea ostaticilor la 13 octombrie.

7. 15 sept. 2026

   Redeschiderea școlii din Gaza

   Școala Patriarhiei primește 1 005 elevi, după aproape trei ani.

8. 3 oct. 2026

   Alte victime creștine

   Maysa Khader Ibrahim Abu Daoud și fiica ei, Mary Hafez Michel Najjar, mor într-un bombardament asupra unei clădiri din orașul Gaza. Papa Leon al XIV-lea îi scrie părintelui Romanelli.

Gaza: două biserici, un refugiu

Înainte de război, creștinii din Gaza trăiau mai ales în jurul a două incinte: parohia catolică Sfânta Familie și biserica greco-ortodoxă Sfântul Porfirie. Când au început bombardamentele, s-au adăpostit acolo. Incinta parohiei catolice a ajuns să găzduiască peste 700 de oameni, creștini de toate confesiunile, cu familii musulmane vecine primind și ele ajutor. Felul în care parohia a devenit, în doi ani, bucătărie, brutărie, dispensar și școală improvizată este descris în capitolul Ajutorul umanitar.

Papa Francisc a sunat la parohia din Gaza aproape în fiecare seară, până cu puțin înainte de moartea sa, la 21 aprilie 2025. Gestul a fost repetat și comentat în întreaga lume catolică; pentru câteva sute de oameni închiși într-o incintă bombardată, el a însemnat că nu sunt uitați. Bilanțul general al războiului, citat de anuarul Ordinului la începutul lui 2026, depășea 72 000 de palestinieni uciși; în octombrie 2026, patriarhul spunea că situația umanitară din Gaza „nu s-a îmbunătățit deloc”.

Cisiordania și Ierusalimul

În Cisiordania, războiul a însemnat mai ales sufocare economică și insecuritate. Pelerinii au dispărut aproape complet din Betleem. La Taybeh, incendiile puse în iulie 2025 lângă cimitir și lângă biserica Sfântul Gheorghe, din secolul al V-lea, au adus la 14 iulie în sat patriarhii și șefii Bisericilor din Ierusalim, într-o vizită de solidaritate. Ajutorul Patriarhiei a ajuns, până la sfârșitul lui 2024, la aproximativ 30% dintre creștinii din Cisiordania.

Israelul, Iordania, Ciprul

În Israel, Patriarhia a mutat în zone mai sigure familiile de migranți strămutate de luptele din nord și din sud și le-a asigurat hrana. Cele două conflicte cu Iranul, din iunie 2025 și din martie 2026, au adus rachete până la Tel Aviv și, uneori, la Ierusalim; în martie 2026, Comisia pentru Țara Sfântă a trebuit să-și facă vizita de primăvară online. Iordania, mai puțin expusă, a rămas țara în care Patriarhia are cele mai multe parohii și școli și în care sprijină, prin Caritas Iordania, refugiați irakieni și sirieni.

Ce face Biserica pentru ca ei să rămână

Răspunsul Bisericii locale la emigrație nu este un discurs, ci o rețea de instituții care țin oamenii pe loc: școlile Patriarhiei, unde aproape 19 000 de copii învață la prețuri accesibile; locurile de muncă — Patriarhia este cel mai mare angajator de creștini din Țara Sfântă; ajutorul pentru chirie, medicamente și taxe școlare; programele de creare de locuri de muncă; parohiile, cu taberele lor de vară și mișcările de tineret. Patriarhul și custodele au cerut în mod repetat, din ianuarie 2025, revenirea pelerinilor, pe care Biserica locală îi socotește al doilea plămân al economiei sale.

Pentru cavalerii și doamnele Ordinului, această cerere are o traducere concretă: a merge în pelerinaj, a dormi în hoteluri creștine, a cumpăra de la meșteșugarii din Betleem, a participa la o liturghie duminicală în arabă. Capitolul Pelerinajul arată cum se pregătește o astfel de călătorie.