Pelerinajul la Ierusalim

Bazilica Sfântului Mormânt se deschide foarte devreme. În primele ore, înainte ca grupurile să umple rotonda, coada din fața Ediculei e scurtă, iar franciscanii celebrează Liturghii la mormânt pentru pelerinii care le-au rezervat din timp. Pentru un cavaler sau o doamnă a Sfântului Mormânt, acesta este de obicei momentul spre care a fost orientat totul: mantia, crucea, numele Ordinului. Documentul despre formare din 2024 o spune simplu: „unul dintre cele mai mari privilegii pentru un membru al Ordinului este să fie martor al Mormântului gol”.

O obligație pentru toată viața

Articolul 36 al Constituției din 2020, care enumeră îndatoririle membrilor, conține o prevedere care îi privește pe toți, indiferent de grad.

Regulamentul general din 2025 (art. 70 §2) repetă obligația. Documentul despre formare adaugă o precizare de calendar: noii membri ar trebui să plece „cât mai curând posibil după învestitura lor” (§84). Pelerinajul nu precedă deci intrarea în Ordin, ci o urmează și o desăvârșește. Celelalte îndatoriri ale membrilor sunt prezentate în capitolul Angajamentele.

Constituția nu enumeră „motivele întemeiate” și lasă aprecierea lor pe seama fiecărui caz. Pelerinajul are și o consecință în viața de membru: Scoica Pelerinului, care îl atestă, este condiție pentru promovarea la gradele de comandor cu placă și de mare cruce. Gradele sunt explicate în Grade și însemne.

De la învestitura la Mormânt la pelerinajul de după

Ordinea lucrurilor a fost, multă vreme, inversă. Începând din secolul al XIV-lea, nobilii apuseni care ajungeau la Ierusalim erau făcuți cavaleri chiar deasupra mormântului. Primul caz documentat este cel al lui Wilhelm von Boldensele, care descrie în 1336 cum a făcut, după Liturghie, doi cavaleri nobili „încingându-i cu spade deasupra mormântului”. Au urmat ducele Albert al IV-lea al Austriei în 1400, viitorul împărat Frederic al III-lea în 1436, contele Eberhard de Württemberg în 1468, care a luat de atunci palmierul drept emblemă. Georg Emmerich din Görlitz, făcut cavaler în 1465, a construit acasă o copie a Sfântului Mormânt. Istoria acestor învestituri este povestită în Cavalerii de la Mormânt.

Pelerinajul era atunci condiția învestiturii: cine nu ajungea la Ierusalim nu putea deveni cavaler al Sfântului Mormânt. Constituția dată de Pius al XI-lea în 1932 a schimbat regula și a permis învestiturile în țara fiecărui membru. Ordinul se putea de acum răspândi în toată lumea, fără ca primirea să depindă de o călătorie la Ierusalim. Obligația pelerinajului de după învestitură păstrează legătura cu vechiul drum spre Mormânt.

Ce înseamnă pelerinajul pentru un membru

Documentul despre formare dedică pelerinajului paragrafele 84–89. Pelerinajul nu e tratat ca o vizită a monumentelor, ci ca un exercițiu de apartenență.

Documentul insistă asupra a trei momente. Înainte de plecare, o pregătire a credinței, a culturii și a sentimentului de apartenență. În timpul drumului, acompanierea de către un cleric al Ordinului bine pregătit, vizitele la proiectele finanțate de Ordin și întâlnirile cu „pietrele vii”, creștinii din Țara Sfântă. La întoarcere, o urmărire pastorală, pentru ca experiența să nu rămână o amintire. Sunt încurajate și pelerinajele locale, la sanctuarele din propria țară.

Papii au dat pelerinajului aceeași greutate. Ioan Paul al II-lea le cerea membrilor, în 1998, să facă din Ierusalim „ținta drumului vostru spiritual de pocăință și convertire”. Francisc le spunea în 2013 să fie „pelerini”, nu „rătăcitori”. Leon al XIV-lea numea, în 2025, pelerinajul „un simbol al căutării sensului ultim al vieții” și amintea că el „stă la originea propriei voastre istorii”. Discursurile sunt rezumate în Cuvântul papilor.

Documentul vorbește și de un „pelerinaj spiritual”. Episcopii și preoții Ordinului își însoțesc adesea credincioșii din dieceză în Țara Sfântă, iar prin Ordin întreaga Biserică locală participă la susținerea Bisericii Mame (§10). Pentru cei care nu pot merge, Ioan Paul al II-lea a recomandat Calea Crucii, iar site-ul Ordinului adună povestirile pelerinilor din diferite locotenențe.

Cum se desfășoară un pelerinaj al Ordinului

Fiecare locotenență își organizează pelerinajul după propriile tradiții, însoțită de un cleric al Ordinului ca îndrumător spiritual. Itinerarul tipic al unui pelerinaj catolic de opt până la zece zile arată cam așa. Ordinea etapelor variază, iar situația de securitate o poate modifica.

1. 01

   Sosirea și Deir Rafat

   De la aeroportul din Tel Aviv, prima oprire la Jaffa (Sfântul Petru) sau la Emaus, apoi la Deir Rafat, sanctuarul Reginei Palestinei, ocrotitoarea Ordinului.

2. 02

   Nazaret și Cana

   Bazilica Bunei Vestiri, biserica Sfântului Iosif, Fântâna Mariei. Nazaretul este și sediul vicarului patriarhal pentru Israel.

3. 03

   Lacul Galileii

   Muntele Fericirilor, Tabgha (înmulțirea pâinilor și primatul lui Petru), Capernaum, Magdala, traversarea cu barca; Muntele Tabor.

4. 04

   Valea Iordanului

   Locul Botezului, la Qasr al-Yahud, Ierihonul, Marea Moartă și Qumran.

5. 05

   Betleem și Ein Karem

   Bazilica Nașterii, biserica Sfânta Ecaterina, Câmpul Păstorilor de la Beit Sahour. Vizite la Universitatea din Betleem, la seminarul de la Beit Jala și la o școală a Patriarhiei. Apoi Ein Karem, cu Vizitația și Sfântul Ioan Botezătorul.

6. 06

   Ierusalim

   Muntele Măslinilor și Ghetsimani; Muntele Sion și Cenacolul; Via Dolorosa, vinerea la ora 15, cu procesiunea franciscanilor; Liturghia la Sfântul Mormânt dimineața devreme; vizita la Patriarhia Latină, cu Scoica Pelerinului.

7. 07

   Extensia în Iordania (opțional)

   Betania de dincolo de Iordan, Muntele Nebo, Madaba, Amman, cu proiectele susținute de Ordin, și Petra.

Diferența față de un pelerinaj parohial obișnuit stă în întâlniri. Pelerinii Ordinului vizitează instituțiile pe care le finanțează: școli ale Patriarhiei Latine, seminarul de la Beit Jala, Universitatea din Betleem, centre pentru persoane cu dizabilități. Sunt îndemnați să ia parte la o Liturghie duminicală în arabă, într-o parohie locală. Mulți sunt primiți la Patriarhia Latină. Instituțiile acestea sunt descrise în secțiunea Țara Sfântă, iar sanctuarele în Atlasul Locurilor Sfinte.

La Sfântul Mormânt, programul se adaptează regulilor Status Quo-ului, care împart bazilica între ortodocși, latini și armeni. Liturghiile la mormânt se celebrează dimineața devreme, iar o veghe de noapte în bazilică este posibilă doar prin aranjament prealabil. Vizita detaliată a bazilicii se află în capitolul Bazilica Sfântului Mormânt.

Scoica Pelerinului

Pelerinajul are un însemn propriu: Scoica Pelerinului, creată în 1949. Regulamentul general prevede că ea este acordată „o singură dată, de cardinalul Mare Maestru sau de Patriarhul Latin al Ierusalimului, cavalerilor și doamnelor care au făcut un pelerinaj evlavios în Țara Sfântă”. Forma, dimensiunile și felul în care se poartă pe mantie sunt descrise în capitolul Palma și Scoica.

Procedura are câteva variante.

• Pelerinajul locotenenței. Locotenentul trimite Patriarhiei Latine lista membrilor participanți, pentru ca aceștia să primească Scoica. Scoica poate fi înmânată la Ierusalim, de Patriarh sau de un delegat al său; forma obișnuită a acestui moment nu este descrisă în documentele publice ale Ordinului.
• Pelerinajul individual. Membrul își informează locotenența, care anunță Patriarhia. Scoica poate fi primită personal la Patriarhie: Patriarhia Latină cere o programare prin formularul de audiență adresat cancelarului, cu cel puțin o săptămână înainte; unele locotenențe recomandă trei săptămâni. Ea poate fi solicitată și după întoarcere, prin locotenență, cu itinerarul, datele, numele îndrumătorului spiritual și martori. Unele locotenențe percep o mică taxă.
• Un pelerinaj de dinaintea intrării în Ordin. Poate fi luat în considerare dacă este documentat, printr-o cerere a locotenentului către Marele Maestru.

Sfaturi practice pentru pelerini

Indicațiile de mai jos adună experiența locotenențelor și a organizatorilor de pelerinaje catolice. Ele nu înlocuiesc informațiile oficiale, care trebuie verificate înainte de fiecare plecare.

Liturghiile. Celebrările în sanctuarele Custodiei Țării Sfinte se rezervă din timp, prin Biroul franciscan al pelerinilor, la Christian Information Centre, lângă Poarta Jaffa din Ierusalim. Preoții care însoțesc grupul trebuie să aibă un celebret, documentul care atestă că pot celebra.

Punctele de control. Betleemul se află în Cisiordania, în zona administrată de Autoritatea Palestiniană. Trecerea se face prin punctele de control israeliene, iar pașaportul trebuie ținut la îndemână. Israelul eliberează la intrare un bilet separat, nu aplică ștampila în pașaport.

Ținuta. Umerii și genunchii acoperiți în biserici și la Zidul de Vest. În locurile sfinte musulmane, femeilor li se poate cere să-și acopere capul.

Calendarul. De vineri seara până sâmbătă seara, Șabatul oprește transportul public în Israel. Vinerea este ziua rugăciunii comune la musulmani, iar duminica este zi lucrătoare în Israel. Săptămâna Sfântă este extrem de aglomerată; verificați datele Paștelui latin și ale celui ortodox. În Sâmbăta Mare, accesul la Sfântul Mormânt este restricționat de poliția israeliană.

La Sfântul Mormânt. Bazilica se deschide foarte devreme și se închide seara, cu un program mai scurt iarna. Pentru Edicula, cea mai scurtă coadă este dimineața devreme. Se cere tăcere, iar pantalonii scurți nu sunt admiși.

Limbile și banii. Ebraica, araba și engleza sunt larg folosite. În Israel și în teritoriile palestiniene circulă șekelul, în Iordania dinarul iordanian.

Pelerinul ca formă de caritate

Pentru creștinii din Țara Sfântă, pelerinii nu sunt doar oaspeți. Turismul și serviciile pentru pelerini întrețineau, potrivit Ordinului, peste 60% dintre familiile creștine. Episcopul William Shomali, vicar general al Patriarhiei, estima că o treime dintre creștinii din Betleem și Ierusalim trăiesc direct din turism, iar o altă treime indirect. Războiul i-a ținut pe pelerini departe ani la rând. Patriarhul Pizzaballa și Custodele Țării Sfinte au cerut în repetate rânduri, în ianuarie 2025 și în februarie 2026, întoarcerea pelerinilor: „Betleemul și Ierusalimul sunt sigure.”

De aici sfatul dat pelerinilor: cazare în hoteluri creștine, ghizi creștini, cumpărături în atelierele de lemn de măslin și de sidef din Betleem, o Liturghie duminicală într-o parohie arabă. Pentru un pelerin, acesta este cel mai direct ajutor, alături de obolul anual al Ordinului.

60%

dintre familiile creștine trăiau din turism și pelerinaje (Ordinul, 2025)

1932

învestiturile devin posibile în afara Ierusalimului

1949

crearea Scoicii Pelerinului

3 600

de membri la pelerinajul jubiliar de la Roma, 2025

Ordinul a făcut și pelerinaje colective la Roma, în anii jubiliari: în 2000, cu Ioan Paul al II-lea; în 2013, în Anul Credinței, cu peste două mii de participanți și cu Papa Francisc; în octombrie 2025, în Jubileul Speranței, cu peste trei mii șase sute de membri și cu Leon al XIV-lea. Ele nu înlocuiesc drumul spre Ierusalim. Papa Leon al XIV-lea le-a spus pelerinilor din 2025 că Roma este doar „o etapă a drumului vostru neîntrerupt”.

Pentru cititorul român, drumul acesta are o istorie proprie. Hagii din țările române au mers la Ierusalim secole întregi înainte ca Ordinul să existe în forma lui actuală, iar mănăstirile închinate au hrănit Locurile Sfinte. Povestea lor este spusă în Pelerinii români.